„Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman este o carte de dezvoltare personală faimoasă. Mi-a fost recomandată de multe ori și pot spune că am luat cea mai bună decizie atunci când am început să o citesc.
Cartea prezintă concepte studiate de Chapman, în legătură cu felul în care fiecare persoana își exprimă dragostea față de cei apropiați. Stilul lui este foarte clar și ușor de înțeles, oferind exemple pe care le-a întâlnit de-a lungul vieții și situații cu care el însuși s-a confruntat. Este structurată în două părți: pentru început informațiile și prezentarea celor cinci moduri prin care ne putem exprima afecțiunea față de cei din jur, iar la final sunt câteva întrebări la care puteți răspunde alături de partenerul vostru.
Am ajuns să mă cunosc mai bine și să înțeleg de ce unii oameni din jurul meu se comportă diferit atunci când își exprimă afecțiunea. Până atunci aveam impresia că unii oameni pur și simplu nu țineau la mine în timp ce eu încercam să le fiu alături și să îmi exprim iubirea față de ei de câte ori aveam ocazia. Conceptul cărții susține că există cinci limbaje ale iubirii și fiecare persoană are un limbaj principal (felul prin care își exprimă afecțiunea). Primul este reprezentat de declarații; declarațiile sau cuvintele de laudă pot avea un impact uriaș asupra unei persoane. Dacă acestea sunt rostite cu sinceritate, din inimă, cu siguranță partenerul va fi într-o dispoziție bună și se va simți iubit. Al doilea limbaj este timpul de calitate, petrecut în doi. Asta înseamnă că persoana iubită simte afecțiunea atunci când petreceți timp împreună, fără a fi distrași de altceva precum telefoane, televizor sau alte persoane. Un alt limbaj al iubirii este cadoul. Mulți oameni adoră să li se ofere cadouri, dar am fost surprinsă când am aflat că acesta poate să fie cel mai puternic mod de a percepe iubirea pentru unele persoane. Al patrulea se referă la serviciile făcute pentru persoana iubită. Aici ne putem referi la a curăța prin casă, sau a ajuta la un proiect, orice tip de serviciu. Ultimul limbaj al iubirii se referă la contactul fizic, la atingeri. Unii oameni simt iubirea atunci când sunt îmbrățișați sau luați de mână. Până la urmă, important este să afli care este limbajul tău de iubire și, de ce nu, să te uiți în jurul tău, la persoanele dragi, și să vezi cum își exprimă ele afecțiunea. Astfel, vei știi cum să îți arăți iubirea în așa fel încât cei din jurul tău sa se simtă apreciați.
Mie personal această carte mi-a deschis ochii. Deși aveam impresia că, în relațiile cu prietenii mei, eu eram cea mai implicată și că ei nu se străduiau deloc, am realizat că, de fapt, cu toții ne arătăm iubirea in feluri diferite. Atunci când ne vedeam fiecare se exprima în felul său: unii aduceau o surpriză delicioasă, alții aveau mereu o vorbă bună pentru tine sau o simplă îmbrățișare care valora cât o mie de cuvinte. Și, până la urmă, suntem diferiți și ne exprimăm în felul nostru. Diferențele dintre noi ne fac unici.
Cel mai important e să înțelegem de ce ne comportăm așa, și să nu presupunem, doar pentru că ceilalți sunt diferiți, că nu ne iubesc. Dacă învățăm să aplicăm cele cinci limbaje ale iubirii, cu siguranță vom primi și vom dărui mai mult celor din jurul nostru și vom crea relații mult mai puternice și de lungă durată.
Proiect creat de: Pârlea Ilinca-Teodora și Lucia Crăciun (fotografie) în cadrul Redacției Learnity.