#UncensoredStories: Despre self-hate și vindecare
March 9, 2021
Review film: “2001: A Space Odyssey”
May 9, 2021
Toată viața m-am simțit singură, un intrus constant în fiecare grup. Mereu am simțit că nu sunt suficient de bună, că de ce ar vrea cineva să-mi fie prieten. Pe parcursul călătoriei mele am avut mereu această nevoie, acest gol pe care trebuie să-l umplu, nevoia de acea persoană care să fie lângă mine, să mă asculte, să mă ajute. Din nefericire am avut parte numai de experiențe proaste, mereu simțindu-mă a doua alegere, rezerva, persoana care dacă ar dispărea nu i-ar simți nimeni lipsa. Pe scurt, m-am simțit singură, căutând permanent acea validare. Cel mai vechi “prieten” al meu mă trata ca pe un nimic, ca ceilalți de fel, obișnuindu-mă chiar cu acest comportament.
*
În clasa a VIII-a a venit o fată nouă, înaltă cu păr creț si ochi albaștri cu un zâmbet care te cucerea din prima. O chema Anastasia. Ne-am cunoscut la o pregătire pentru examen înainte să înceapă școala unde am avut doar o conversație scurtă. Apoi am ajuns să vorbim din ce în ce mai mult până ne-am apropiat foarte mult. Anastasia era o persoană caldă, amuzantă și foarte deșteaptă care se descurca în orice situație. A fost și este una dintre cele mai minunate persoane pe care le-am cunoscut, având acea siguranță pe ea, genul de persoană care este mult prea perfectă ca sa fie adevărată. Devenise cea mai apropiată persoană de mine, însă eram obișnuită ca aceste gânduri să fie doar din partea mea. Diferența a fost când mi-a spus aceleași lucruri pe care le simțeam și eu. Mă simțeam iubită, apreciată, înțeleasă. În sfârșit aveam acel gol umplut, nu mă mai simțeam ca o a doua alegere, ca un preș de care se șterge toată lumea. M-a făcut să înțeleg că merit mai mult de atât, că nu sunt un nimic și nu trebuie să mă mai las călcată în picioare de nimeni. Mi-a oferit puțin din acea încredere, singura care mă trata cu respect și care era acolo pentru mine oricând aveam nevoie. Nu mai eram singură în această călătorie, puteam să-mi împărtășesc gândurile, sentimentele și trăirile cu cineva care chiar mă înțelegea și mă ajuta să trec prin momente grele. Când venea vorba de prietenii acceptam absolut orice, indiferent că acea persoana era toxica.
*
Îmi era frică, frică de abandon, că n-o să mai găsesc pe nimeni altcineva așa că acceptam toate mizeriile unei persoane decât să rămân singură. M-a făcut să înțeleg însă că merit mai mult și să nu mă cobor la nivelul altora pentru că mai bine rămâi singur pentru o perioadă decât să ai astfel de “prieteni”.
*
