fbpx
Design fără titlu
#Uncensored #Emotions #LetsTalkTaboo
June 24, 2019
WhatsApp Image 2019-09-08 at 18.29.50
Cum e să lucrezi cu adolescenții?
September 8, 2019
Show all

O să lăsăm bullying-ul să ne distrugă? #UncensoredStories

Galernity_32

#UncensoredStories este o serie de articole scrise de elevi de liceu despre experiențele, gândurile și emoțiilor lor în varianta autentică, necenzurată. 

 

Când eram mică eram un copil vesel, plin de viață, care iubea pe toată lumea și credea că viața este minunată “De ce oare nu ar fi? “. Din păcate, la 11 ani, cu un an după ce m-am mutat în București, mi-am dat seama că nu e chiar așa. Atunci eram clasa a IV-a, și îmi era greu să mă integrez. Fata nouă, fără prieteni, tăcută, dar băiețoasă. Băieții nu intelegeau de ce nu mă supăram când ei îmi luau penarul și celelalte lucruri și se jucau cu ele. Pe mine sincer nu mă deranja. Eu am fost totuși mereu o persoană sensibilă și când copiii au observat că nu mă supăr și nu îi alerg, au decis să mă rănească prin vorbe. Țin minte că veneam la școală și auzeam băieții cum strigau “antisociala”, “urâta” ,”proasta” și la un moment dat am cedat. Plângeam în baie în timp ce vorbeam cu mama la telefon și când ajungeam acasă, plângeam iar.

Asta a fost prima mea experiență cu bullying-ul și a continuat până am scăpat de școala primară și generală, mai exact, în clasa a IX-a. Am reușit totuși să-mi fac doua prietene și am crezut că mă voi descurca, deși eram înconjurată de ura asta pe care nu o înțelegeam. M-am apucat să mă uit la anime-uri și mă simțeam de parcă aparțin unui loc. Am intrat chiar și în grupuri de pe Facebook, unde îmi făcusem prieteni cu aceleași pasiuni. Viața urma să fie grozavă, nu? Nu.  “Prietenii” mei de pe Facebook au început să mă insulte, să-mi zică lucruri îngrozitoare, doar pentru că aveam o opinie diferită. “Curva” de mine a început să fie, iar, urâtă de tot grupul și nu mai avea un loc căruia să aparțină. Atunci, totul a escaladat. Mă plimbam pe stradă, cu capul plecat și auzeam băieți și fete care mă strigau nume pe stradă, care mă apucau de braț sau care chiar aruncau cu pietre în mine ca să îmi atragă atenția. 

Mă întrebam mereu “Ce e așa greșit cu mine? De ce mă urăște toată lumea?”. Aici a început self-hate-ul. Mă simțeam îngrozitor și, din cauza cuvintelor pe care le auzeam mereu, am început și eu să mă urăsc. Mi se părea că sunt dezgustătoare. Cuvântul “dezgustătoare” urma să-mi controleze viața. Am început să mă spăl de atât de multe ori pe mâini, încât rămâneam fără piele pe ele.  Simțeam că nu merit să mănânc și în mintea mea era lucrul pe care mi-l spuneau colegii “40 de kile”. Poate la 15 ani nu e normal să ai 40 de kilograme și ei ziceau că sunt slabă, dar mereu am crezut că o spun de parcă aș fi obeză. Nu mai mâncam, mâncarea mi se părea dezgustătoare și îmi era frică să mă îngraș. Stăteam și 3 zile fără să mănânc, până când ajungeam să nu mă mai pot ridica din pat și o rugam pe prietena mea cea mai bună, Ana, să vină la mine să îmi aducă ceva de mâncare. Îmi produceam singură vomă și țin minte când Ana mi-a zis “Cred că ai un eating disorder”. Părinții îmi spuneau că sunt prea slabă și că îi fac de râs și mama mă stresa încontinuu să mănânc sau chiar mă obliga să o fac. Aveam 15 ani, 1,60m și 35 de kilograme. Atunci am încercat prima data să mă sinucid.

Orice cuvânt, oricât de mic ar fi, poate să rănească pe cineva. Nu știi niciodată prin ce trece o persoană și cât de mult o pot distruge niște simple cuvinte. O să lăsăm bullying-ul să ne distrugă?

 

decat crezi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Suntem pe WhatsApp