O întrebare retorică – o poezie

Simt că a trecut pe lângă mine:

A zburat, s-a dus, nu mai e,

Deși trebuia să mai rămână

Măcar încă puțin.

Aveam un cățel de pluș teoretic,

Practic era invizibilă pentru alții

Pe Fundiță o auzeam doar eu;

Dormeam așa liniștită când o aveam în brațe:

Totuși mă măcina gândul că poate o strânge zgarda;

În fine

Știam că Fundiță aude, dar ei nu,

Ei încă țipă,

Și cum Fundiță nu avea glas decât pentru mine

Mama nu avea de unde să știe

În schimb eu știu cum

Lacrimile treceau nevăzute

Deși 8 ochi erau în aceași încăpere.

Am uitat de ea

Este undeva pe un dulap:

Prinde praf,

Însă îmi aminteam cu drag,

Deși a trecut pe lângă mine:

A zburat, s-a dus și nu va mai fi.

Nu merita sa fie neglijată,

Dar asta a ajuns;

Acum mă bântuie

Simt cum se revoltă,

Simt cum îmi acaparează creierul și îmi ia mințile

Și acum vă pasă,

Dar e prea târziu,

Căci copil nu mai sunt și nu o sa mai fiu

Am ajuns la 12 ani să am 30

Și dacă la 30 voi avea 12 e vina ta?

Nu răspunde, te iubesc prea mult,

O să mă faci să plâng,

Era o întrebare retorică.