Față-n față cu furia

Când eram furioasă, obișnuiam să număr până la 10. Dacă nu mă calmam suficient, continuam până la 20, 30 sau chiar până la 100. De fapt, număratul nu m-a ajutat niciodată, în schimb doza de inspirație de săptămâna trecută, da.

Ce e o doză de inspirație? Un eveniment marca Learnity, în cadrul căruia oameni foarte faini împart cu noi lecțiile învățate de la viață. Când ne-am ocupat locurile în Edu Cafe, respiram nerăbdarea. Tot ce știam despre invitatul nostru era din micul teaser pe care ni-l lăsase Silvia, dar eu îmi făcusem deja o părere prea amplă despre un om pe care nici nu îl cunoșteam.

Când a intrat Copo în sală nu mi-a lăsat impresia că ar fi antrenant, excentric, amuzant și înțelept, așa cum auzisem. La început nu am acceptat că atitudinea degajată, ce tindea prea aroganța, zâmbetul aproape sardonic și indiferenta sa aparțin unui personaj diferit de Viorel Copolovici. Însă personajul a dispărut repede și am aflat că această “punere în scenă” avea un rol- cel de a ne integra în atmosfera discuției. Mai exact, rolul interpretat de Copo a avut rolul de a ne genera diferite stări, printre care și iritarea, nu departe de furie.

Povestea pe care am ascultat-o aparține unui om care a cunoscut și el drumul furiei. Ce a ales Copo să facă diferit de lume a fost să înțeleagă ce implică drumul pe care mergea. Deseori e atât de puternică nevoia de a găsi un vinovat încât ne poate costa înlăturarea oamenilor din jurul nostru. Ca oameni, avem probabil înscrisă în codul genetic furia. Ea ne aparține și tot noi ne permitem să o simțim. Suntem atât de siguri că stările noastre există doar sub influența comportamentelor celorlalți încât uităm că ea e ceva ascuns în noi. În fond, furia este o formă de eliberare, dar și de a trage la răspundere. Pentru a evită asta, Copo ne-a sugerat să ne repoziționăm.

Pe de altă parte, merită să analizăm și ce implică răspunsurile celorlalți la reacțiile noastre. În copilărie auzeam des că nu aveam motive sau chiar că nu aveam voie să ne enervăm, pentru că nu cunoșteam grijile și exista mereu cineva care să se ocupe de noi. Astfel stând lucrurile, furia ajungea aproape o aspirație. Așteptam să creștem că să ne facem ascultați, dar nu în modul corect. Pe măsură ce creștem exersăm furia, care poate ajunge să ne domine.

Copo ne-a dat exemple din călătoriile și experiențele lui. În prezent este bucătar și își îndeplinește m
isiunea de a crea experiențe memorabile pentru oameni, dar până la găsirea misiunii a îndrăznit să experimenteze mai multe domenii, printre care teatrul, jurnalismul și marketingul. Viața l-a învățat că oportunitățile nu apar atunci când avem cea mai mare nevoie de ele, ci atunci când suntem pregătiți să dăm piept cu ele. Experiențele trăite în Brazilia și în croaziera care l-a dus în Australia, Noua Zeelandă și Alaska l-au pus față în față cu oameni care l-au făcut să înțeleagă viața și altfel.

După cum zicea și Copo, “ne naștem dragoste și suntem bucurie. Fericirea ne însoțește permanent, dar decidem uneori să luăm o pauză de la ea pentru a fi proști”. Știam că furia și autocontrolul nu au loc împreună, dar mă bucur că există excepții de care e nevoie pentru ca orice regulă să se confirme și mă bucur că ne putem crea propriile excepții. În orice privință.

Articol scris de Lori Drăgoi, elevă în Learnity