Față-n față cu furia
March 2, 2015
Ce înseamnă, de fapt, să fii liber…să înveţi?
September 23, 2015
Am senzaţia unui deja vu. Acum un an primeam lecţii de la o autostradă, iar anul ăsta învăţ ceva de la un drum forestier. Unul cumplit, lung de câţiva kilometri care leagă Poiana Mărului de Poiana Viselor. Nici una nu e practic o poiană. Prima e un sat, iar a doua este o pensiune în vârful unul deal. Grozăvia asta de drum, o tocătură de bolovani, şleauri şi şanţuri, al căror unic scop este să facă praf maşini de pantofari, ne-a creat emoţii zdravene stropite cu lacrimi de copil convins că îşi vede sfârşitul. Apogeul a fost în momentul în care cel mai mic striga disperat că îi vine să spună un cuvânt urât, iar mama lui îl încuraja din tot sufletul să-l spună doar, doar, mai elibera din presiune.
Când am ajuns sus mi-a fost destul de greu să mă bucur de priveliştea formidabilă din cauza grijii că va trebui să ne şi întoarcem. Am aflat apoi că de fapt mai erau alte trei drumuri de acces către pensiune şi că noi venisem pe unul pe care nu merge nimeni niciodată pentru că este ştiut ca fiind impracticabil. Brusc s-a făcut linişte în capul meu. Vocea interioară care până atunci spunea povestea drumului greu pe care l-am răzbit datorită priceperii, perseverenţei şi determinării a amuţit brusc. A început apoi timid şi tremurat să spună o poveste periculoasă care s-ar fi putut sfârşi mult mai prost. Iar treaba asta m-a cam pus pe gânduri. Am urcat drumul acela doar pentru că eram convins că este singurul drum pe care urcaseră toţi ceilalţi care erau deja sus. Acestă certitudine m-a făcut să continui în ciuda unor obstacole înspăimântătoare. Nu existau opţiuni şi cu siguranţă nu exista opţiunea de a renunţa. Singura variantă era să ajungem sus, depăşind cu dificultate fiecare metru al celor 4 kilometri de drum. Vreo 500 i-am făcut de două ori cu faţa şi o dată cu spatele pentru că ne-am întâlnit nas un nas cu un tractor din 1520.
Am ales să nu clasific ca fiind bună sau proastă experienţa asta, ci doar ca fiind o dovadă a modului în care alegem uneori să confruntăm problemele pe care le întâlnim, având în faţă un scop foarte bine definit. Un scop cum e acela de a crea primul liceu democratic din România, aşa cum are Learnity. Un scop tangibil, demonstrat de alte şcoli democratice din lume, dar aflat undeva în vârful unui munte, ascuns privirilor şi chiar imaginaţiei celor mai mulţi. Nimeni nu ştie cu adevărat dacă se poate ajunge acolo, însă oamenii aceştia minunaţi cred cu adevărat că vor reuşi. Iar pentru asta merg pe drumuri pe care nimeni nu a mai mers până acum, depăşesc obstacole şi construiesc poduri acolo unde nu mai există soluţii, atrăgând alături de ei din ce în ce mai mulţi prieteni. Iar multitudinea acestor paşi care merg împreună reprezintă garanţia faptului că, atunci când vor ajunge la destinaţie, vor lasă în urmă un drum în toată regula pe care mulţi alţii se vor încumeta să-l parcurgă.
Asta este doar una din multele lecţii frumoase pe care le-am luat din Tabăra Learnity de anul acesta. Sigur că o aştept cu nerăbdare pe cea de anul viitor, dar cu şi mai mare nerăbdare aştept comunitatea care va începe la 1 octombrie. Acolo se întâmplă cu adevărat călătoria Learnity către vârful muntelui.
Foto @http://www.lookatdan.com/2012/03/13/worlds-most-dangerous-road/. Doar nu credeai că în nebunia aia am avut timp de fotografii :)
