fbpx
Pată de culoare sau pur și simplu Learnity
March 21, 2016
Da, dar…
June 7, 2016

Cum e să înveți rapid?

Când m-am înscris la cursul de învățare rapidă nu știam sigur ce presupune dar, după cum suna, parea că ma va ajuta să descopăr cum să fac acest învățat, prezent în permanență în viața mea, mai eficient.

Prima întâlnire a fost cea de calibrare, într-o sâmbătă, pe la ora 6. Țin minte că nivelul meu de energie nu era unul foarte ridicat, dar cu ajutorul Tinei, care mi-a pasat și mie din entuziasmul și super energia ei pozitivă, mi-am reîncărcat bateriile. Pe masură ce ne explica sumar ce vom face în cadrul cursului, am realizat că acest “învățat rapid” este mult mai complex decât credeam.

Am descoperit că există metode prin care să îți faci din acest învățat ”inamic” un foarte bun prieten. În orice situație avem posibilitatea de a alege cum să ne poziționăm față de învățare și cum să o tratăm. Singura mea problemă era că nu știam exact cum să îmbin eficacitatea cu plăcerea, mai ales atunci când eram pusă în fața unei situații critice în care trebuia să învăț pentru teste, teze și ascultări, într-un timp scurt, ceva ce poate nu mă pasiona.

O metodă, despre care cred că stă la baza acestei împrieteniri cu învățarea, este tehnica citirii rapide. Presupune eliminarea vocii din minea noastră atunci când citim și provocarea privirii de a-și depăși ritmul confortabil. Rezultatul a fost că la teste și teze am reușit să parcurg și să înțeleg textele la prima vedere mult mai usor.

Metoda memorării creative funcționează pe principiul “pune-ți imaginatia la treabă!”. Se bazează pe desene, povești, rime, poate chiar și cântece create din elemente reale sau imaginare. Am aplicat această metodă pentru teza la istorie (am facut o schemă cu desene, datele istorice și cuvinte cheie) și nu cred că o sa uit prea curând care a fost treaba cu Revoluția Franceză.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că am aflat de existența multor trick-uri cu ajutorul cărora să îmi ușurez viata de elev. Am trecut toate aceste tehnici prin propriile filtre și ne-am personalizat stilul de învățare. Asta a fost cea mai importantă parte a cursului, în care am descoperit unele elemente individuale, diferențiatoare și care pot fi utilizate în folosul nostru.

Un alt detaliu esențial a reprezentat modul în care am acumulat toate aceste informații: prin jocuri, într-o maineră foarte relaxantă în care mi-am putut exprima deschis ideile și propunerile.

Chiar cred că acest curs e necesar oricărei persoane care conștientizează că învățatul nu se termină niciodată și că, pâna la urmă, modul în care îl realizezi se poate numi artă.

IMG_0496

Articol scris de learnitaș Iulia Cazan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *